Oare atunci când suntem activi și facem mișcare avem de-a face cu o senzație mai pronunțată de foame? Sau sportul ne potolește apetitul și ne ajută să evităm mai ușor felia de tort?
Un studiu din octombrie 2021 care a observat atât femei cât și bărbați supraponderali și sedentari care au urmat un program de exerciții fizice de intensitate moderată, a descoperit că cei care fac mișcare moderat nu au mâncat excesiv la prânzul oferit după sport. dar nici nu au evitat desertul și nici nu au ales porții mai mici.
Asta dovedește încă odată că sportul, cu toate că are nenumărate beneficii asupra sănătății, nu este soluția în lupta cu kilogramele.
Acest lucru este extrem de important mai ales la începutul anului când toată lumea fuge spre sălile de fitness sperând că astfel vor reuși să slăbească.
La majoritatea oamenilor, exercițiul fizic le afectează greutatea și senzația de foame în moduri neașteptate și uneori contradictorii.
Potrivit mai multor studii, foarte puțini oameni care încep să facă sport reușesc să slăbească atâtea kilograme pe câte calorii consumă în timpul activității sportive.
Un alt studiu recent sugerează că depozitele noastre de grăsime să fie protejate de corp pentru a se feri de o eventuală foamete.
Așadar, dacă ardem calorii în timpul sportului, corpul ne îndeamnă să stăm mai mult după, relocând energia de la unele sisteme la altele. El încearcă să reducă astfel consumul total de energie de peste zi.
Acesta este un mod prin care corpul nostru compensează pentru caloriile pe care le ardem în timpul exercițiilor fizice, scăzându-ne șansele de a slăbi făcând sport.
Conform acestui studiu, nivelul de gherlină după sport la intensitate mare crește, astfel crește și senzația de foame, astfel că ajungem să consumăm caloriile arse, poate chiar mai mult.
Aceste studii implică, în general, oameni tineri, activi, care sunt în formă, și asta doar pentru că ei sunt cei mai dispuși să participe în astfel de studii în departamentele de sport ale marilor universități. Prea puține astfel de studii împlică persoane supraponderale, sedentare dispuse să se implice în activități sportive intense.
Cercetătorii de la Universitatea din Utah în Salt Lake City și cei de la Universitatea din Colorado, departamentul de medicină, au reușit să facă un studiu cu 24 de bărbați și femei între 18 și 55 ani, supraponderali sau obezi și în general sedentari.
Studiu a decurs astfel: în fiecare dimineață, subiecții veneau dis de dimineață în laboratorul universitar, mâncau micul dejun, și apoi, în unele zile nu făceau nimic, în altele mergeau pe badă iar în altele urmau un program de exerciții fizice cu greutăți mici, de aproximativ 45 min.
Subiecților li se recolta sânge înainte, în timpul activității și timp de 3 ore după, pentru a le verifica nivelul hormonilor care reglează apetitul. Erau întrebați apoi cât de foame le este. În laborator, toți cei 24 participanți în studiu aveau la dispoziția lor un bufet suedez cu: lasagna, salată, chifle, sucuri și pandișpan cu căpșuni și era monitorizat tot timpul ce, cât și când mâncau. Cercetătorii au comparat nivelele hormonilor, nivelul raportat de foame și cantitatea de mâncare consumată, și au găsit informații ciudate. În general după sport, hormonii care reglează foamea indicau o stare de sațietate, dar cu toate acestea, oamenii nu raportau o senzație de foame mai scăzută după sport, comparativ cu zilele în care nu făceau sport. Astfel, comparând mâncarea consumată după sport, comparativ cu restul zilelor era aproximativ la fel.
Una din concluziile secundare ale acestui studiu, dar esențiale în contextul temei de astăzi, este că mersul pe jos sau un program de exerciții fizice cu greutăți mici nu afectează senzația de foame foarte mult și aceste două forme de mișcare sunt mult mai potrivite, pe termen lung, pentru persoanele supraponderale, obeze și sedentare care vor să slăbească.
Este recomandat ca managementul greutății să pornească de la dietă, astfel putem să folosim mecanisme mult mai prietenoase nouă în lupta cu greutatea, asta crescând exponențial șansele de reușită.
Descoperă slăbitul sustenabil.
Cheia este în decodificarea emoțiilor.