Chirurgie bariatrică la Regina Maria: „De la 101 kg la 55” - o poveste incompletă, înșelătoare și riscantă

Introducere

Când am citit articolul publicat de rețeaua medicală Regina Maria despre cazul tinerei care a slăbit de la 101 kg la 55 kg după o operație bariatrică, am simțit un fel de consternare și tristețe. Inițial am vrut să îl ignor, cu gândul că nimeni nu se poate lăsa convins astfel să facă o operație majoră. Totuși, ca specialist în nutriție care a studiat la Precision Nutrition, și a urmat cursuri de specialitate de la Harvard și Stanford, știu că tăcerea în fața dezinformării poate face la fel de mult rău ca dezinformarea însăși. Nicăieri în studiile mele de până acum nu am învățat că promovarea unor soluții rapide și invazive pentru slăbit ar fi etică sau recomandabilă, ci, din contră, mi s-a insuflat responsabilitatea de a interveni atunci când văd astfel de promisiuni. De aceea, am decis să explic public de ce consider mesajul promovat în acel articol profund problematic. Voi analiza pe rând retorica folosită de Regina Maria în povestea “De la 101 kilograme la 55” despre chirurgie bariatrică și voi oferi contra-argumente bazate pe dovezi științifice și pe etica profesională în nutriție.

Broșură medicală

Înainte de toate, vreau să subliniez: empatia rămâne esențială. Mă bucur sincer pentru orice om care reușește să-și îmbunătățească starea de sănătate și relația cu propriul corp. Maria, tânăra din articol, merită toată compasiunea și respectul pentru lupta ei. Critica mea nu este îndreptată către ea sau alegerile personale făcute în contextul dat, ci către modul în care povestea ei este folosită ca instrument de marketing. Ca profesionist dedicat în serviciul oamenilor supraponderali, mă doare să văd speranțele și vulnerabilitățile acestora exploatate comercial, oricât de “cald” ar fi tonul în care se prezintă totul. Haideți să vedem de ce.

Mesajul din articolul Regina Maria - e chirurgia bariatrică o soluție “simplă” la o problemă complexă?

Articolul “De la 101 kilograme la 55. Cum a învățat Maria să își iubească din nou corpul…” publicat pe site-ul Regina Maria pe 19 noiembrie 2025 are, la prima vedere, tonul unei povești de succes inspiraționale. În realitate, el promovează implicit ideea falsă că slăbitul este simplu și rapid dacă “te operezi”. Povestea este construită cu grijă astfel încât să convingă cititorul de eficiența miraculoasă a chirurgiei bariatrice, omițând sau minimizând aspectele dificile. Iată câteva exemple punctuale din text și de ce sunt problematice:

• Spectacolul cifrelor: Încă din introducere ni se spune că “La doar câteva luni după intervenție, Maria a slăbit aproape 50% din greutatea inițială”[1]. Se subliniază apoi că “în prima lună, Maria a pierdut 20 de kilograme. Până în vară, deja erau aproape 45 de kilograme date jos”[2]. Aceste cifre prezentate triumfal creează impresia unui proces fulgerător de simplu: practic, jumătate din greutate “dispare” în câteva luni. Oricine a încercat să slăbească știe însă că asemenea scăderi drastice sunt extrem de greu (dacă nu imposibil) de obținut prin metode obișnuite – ceea ce pregătește terenul pentru concluzia nespusă: “iată, cu operația chiar se poate, rapid și ușor!”. Mesajul este seducător, dar periculos de simplist. În realitate, scăderea bruscă în greutate după o operație bariatrică implică sacrificii și riscuri (vom detalia imediat), nicidecum o magie care se întâmplă “instant”.

• “Acum are 55 kg… acum mănâncă sănătos și mai puțin”: Articolul sugerează că după operație totul s-a rezolvat ca prin minune. Ni se spune că Maria “a renunțat la alimentația nesănătoasă și învață să mănânce mai echilibrat”[3]. În context, afirmația pare să crediteze intervenția chirurgicală pentru această schimbare: practic, “după operație, pacienta mănâncă sănătos”. Se induce ideea că dacă te operezi, vei începe brusc să ai o dietă perfectă și vei avea voința de a mânca mai puțin. Din nou, mesajul este înșelător: relația cu mâncarea și obiceiurile alimentare nesănătoase sunt probleme complexe, de ordin psihologic și educațional, care nu se rezolvă automat printr-o reducere chirurgicală a volumului stomacului. În articol, însuși medicul chirurg spune la un moment dat că “relația pacienților bariatrici cu mâncarea trebuie reconstruită cu răbdare și empatie… nu este vorba doar despre restricții, ci despre educație nutrițională”[4]. Este absolut adevărat – numai că această reconstrucție a relației cu mâncarea ar trebui să fie ținta principală înainte de a ajunge la bisturiu, nu un gând de după, cum reiese din poveste. Prezentând cazul Mariei, materialul lasă impresia că operația este cheia, iar schimbarea stilului de alimentație a venit de la sine ulterior. Aceasta răstoarnă cauzalitatea: în realitate, pacienții care au succes pe termen lung sunt cei care își schimbă comportamentul alimentar profund, nu (doar) stomacul.

• Normalizarea intervenției invazive ca soluție facilă și necesară: Tonul articolului încearcă să preîntâmpine eventualele rezerve ale cititorului, prin declarațiile entuziaste ale medicului. Ni se spune, de pildă, că “Mulți copii ajung la 13–14 ani cu 120–130 kg. Intervenția bariatrică nu este un capriciu. Este o soluție terapeutică”[5]. Cu alte cuvinte, chiar și la adolescenți, o astfel de operație e prezentată ca o opțiune firească, legitimă, chiar de preferat dacă greutatea e mare. În aceeași idee, medicul afirmă că intervenția “devine adesea singura opțiune viabilă, mai ales în cazurile în care greutatea amenință viața pacientului”, menționând că în cazul Mariei existaseră “multiple încercări de slăbire eșuate… reveniri rapide la greutatea inițială”[6]. Practic cititorul e ghidat să concluzioneze: “Dacă dietele oricum eșuează și tentațiile sunt la tot pasul, atunci singura șansă reală e bisturiul”. Acest cadru fatalist este exagerat și periculos. Da, obezitatea severă este o boală cronică dificil de tratat, iar recidivele ponderale sunt frecvente în absența unui suport adecvat. Însă a sugera că la 18 ani, sau chiar la 13-14 ani(!), corpul tău nu mai are nicio șansă fără o intervenție chirurgicală radicală este o distorsionare a realității științifice. Mesajul acesta disperat poate împinge tinerii și familiile lor să creadă că o operație de micșorare a stomacului este o cale rapidă și garantată către salvare. În fapt, chirurgia obezității este o procedură majoră, cu riscuri și implicații pe viață, și este indicată doar în anumite cazuri medicale grave (despre asta, în secțiunile următoare).

• Marketing mascat sub poveste inspirațională: Nu putem trece cu vederea contextul în care acest articol a apărut. El este publicat pe site-ul unei rețele private de sănătate, la secțiunea “Performanță medicală”, și este însoțit imediat de un îndemn comercial: “Contactează-ne!… Solicită o programare”[7]. Așadar, povestea Mariei servește direct la promovarea serviciilor de chirurgie bariatrică oferite de rețeaua respectivă. Din punct de vedere etic, avem aici o problemă serioasă: se “vinde” o intervenție medicală invazivă drept soluție aproape miraculoasă, fără a prezenta complet riscurile și eforturile implicate, ci doar beneficiile imediate. Este ca și cum s-ar prezenta o reclamă la un medicament minune, folosind povestea unui pacient fericit, dar fără a menționa efectele adverse în modul corespunzător. În plus, faptul că protagonista are doar 18 ani ridică și mai multe semne de întrebare. O astfel de promovare ar putea încuraja persoane foarte tinere, poate aflate în momente de vulnerabilitate emoțională, să ia decizii pripite crezând că “dacă alții au făcut-o și acum sunt fericiți, ar trebui să fac și eu la fel”. Unde este discernământul medical și etic în această ecuație? Rolul specialiștilor ar trebui să fie de a informa echilibrat și complet, nu de a împinge spre o vânzare.

Pentru un ochi neavizat, articolul poate părea benign – o simplă relatare a unui “succes medical”. Dar tocmai în asta constă problema: lucrurile nespuse, jumătățile de adevăr și contextul ascuns îl transformă într-un vehicul de mesaje înșelătoare. În secțiunile următoare, voi demonta aceste mesaje, arătând ce spune știința despre chirurgia bariatrică și alternativele ei. Veți vedea că realitatea este mult mai nuanțată și că “slăbitul simplu dacă te operezi” e un mit periculos.

Chirurgia bariatrică NU este o soluție pe termen lung (fără costuri și efort)

Să clarific de la început: chirurgia bariatrică (în diversele ei forme, de la gastric sleeve la bypass gastric) poate fi un instrument terapeutic util pentru obezitatea morbidă, în anumite cazuri atent selectate. Există situații când, pentru a salva viața pacientului sau a-i îmbunătăți dramatic sănătatea, această intervenție merită luată în considerare. Dar a o prezenta drept o soluție ușoară, rapidă și garantată pentru slăbit este profund eronat. Iată de ce chirurgia bariatrică nu reprezintă o rezolvare magică pe termen lung, conform dovezilor științifice de top:

• Riscuri metabolice și nutriționale severe pe termen lung: Tăierea sau micșorarea stomacului și/sau ocolirea unei părți din intestin afectează modul în care organismul absoarbe nutrienții. Prin urmare, pacienții operați bariatric sunt predispuși la deficite de vitamine și minerale, unele foarte grave, pe tot parcursul vieții. Studiile longitudinale arată clar acest lucru: “A decade after bariatric surgery, a significant increase in the prevalence of iron, folate, and vitamin B12 deficiencies was observed”[8]. Concret, la 10 ani post-operație, mulți pacienți prezintă anemie feriprivă (lipsă de fier), deficit de vitamina B12 și de acid folic, cu toate consecințele asociate (oboseală cronică, tulburări neurologice etc.). De asemenea, pot apărea deficite de vitamine liposolubile (A, K, E) și calciu, crescând riscul de osteoporoză. Este revelator faptul că până și înainte de operație mulți obezi au deficite, dar după intervenție situația se agravează în privința unor micronutrienți[9]. În plus, pacienții trebuie să ia suplimente de vitamine și minerale toată viața după o astfel de intervenție[10]. Dacă nu urmează cu strictețe această suplimentare, pot suferi probleme medicale severe și chiar amenințătoare de viață din cauza carențelor[10]. Așadar, ceea ce nu se spune în articolele lucioase este că operația impune un compromis metabolic permanent**: slăbești, dar devii practic dependent de suplimente nutritive și controale medicale pentru tot restul vieții, ca să previi complicațiile malnutriției.

Suplimente și minerale

• Comportamentele alimentare dezadaptative nu dispar prin chirurgie: Mâncatul compulsiv, binge-eating-ul, “grazing”-ul (rontăitul continuu) - toate aceste comportamente care stau adesea la baza acumulării kilogramelor – nu sunt vindecate de bisturiu. Mulți pacienți continuă să se lupte cu ele și după operație, uneori manifestându-le sub alte forme. Literatura de specialitate subliniază că “bariatric surgery is the most effective treatment for severe obesity. However, evidence suggests that maladaptive eating behaviors such as binge eating, grazing, and loss of control when eating may impact post-surgical weight outcomes”[11]. Cu alte cuvinte, chiar dacă stomacul este micșorat, dacă mintea și obiceiurile nu se schimbă, pacientul poate găsi modalități de a consuma calorii excesive (de exemplu, mâncând foarte des cantități mici, sau consumând alimente hipercalorice lichide care “alunecă” ușor). Un studiu pe pacienți la 3-10 ani după bypass gastric a constatat că 87% dintre aceștia au acumulat din nou greutate (în medie ~10 kg recâștigate), iar “frecvența episoadelor de binge-eating și grazing s-a corelat semnificativ cu o acumulare mai mare în greutate”[12]. Cu alte cuvinte, cei care continuau să aibă episoade de mâncat compulsiv sau ciugulit constant au pus la loc mai mult din greutatea pierdută. Chirurgia bariatrică nu tratează anxietățile, depresia, relația defectuoasă cu mâncarea sau lipsa de cunoștințe nutriționale. Toate aceste aspecte țin de psihologie și educație alimentară – exact elementele despre care însăși dr. Bănescu spunea în articol că trebuie “reconstruite cu răbdare și empatie”[4]. Din păcate, dacă aceste probleme nu sunt rezolvate, operația devine doar o soluție parțială și temporară.

• Necesitatea unui regim strict și a monitorizării permanente: Departe de a fi o cale “ușoară”, viața post-chirurgie bariatrică este foarte reglamentată. Pacientul trebuie să își schimbe radical stilul de a mânca, altfel fie nu va slăbi optim, fie se va îmbolnăvi. Imediat după operație, alimentația trece prin etape severe (mai întâi dietă exclusiv lichidă, apoi pasată, apoi solide în cantități infime)[13]. Pe termen lung, mesele trebuie să respecte reguli stricte: porții foarte mici, mestecat îndelung, 3 mese pe zi fără gustări între ele (pentru a evita supra-încărcarea și pentru a “educa” noul stomac) – așa cum explică și dr. Bănescu: “Mesele trebuie să fie clare, să aibă o structură. Fără ronțăieli între ele. Și la fiecare masă, pacientul trebuie să consume proteine… E o condiție de bază pentru menținerea masei musculare și a echilibrului metabolic”[14]. Se impune evitarea alimentelor cu zahăr și amidon (altfel există riscul de “dumping syndrome”, adică stări de rău intense deoarece alimentele hiperglucidice se absorb rapid în intestinul modificat chirurgical). Consumul de alcool devine foarte periculos – chiar și cantități mici pot duce la intoxicații severe, deoarece alcoolul se absoarbe mult mai repede după operație[15]. Femeile nu au voie să rămână însărcinate cel puțin 1–2 ani după intervenție, din cauza riscurilor asupra fătului[16]. Pacientul trebuie să facă mișcare fizică regulat, să își monitorizeze greutatea și analizele medicale frecvent. Mai mult, este obligatoriu – repet – să ia suplimente vitamino-minerale zilnic, pentru tot restul vieții[10]. Toate aceste cerințe presupun disciplină și efort conștient, permanent. Practic, viața după bariatrie înseamnă un regim impus, nu o libertate. În plus, controalele medicale nu se opresc după ce s-au scos firele; din contră, pacientul operat trebuie supravegheat pe termen lung: “Early after surgery, patients will follow up every few months for the first year. They should have yearly visits with a bariatric specialist for life… obezitatea e o boală cronică și poate reveni după operație”[17]. Cu alte cuvinte, după euforia inițială, urmează o viață întreagă de monitorizare. Evident, aceste aspecte sunt mult mai puțin “atrăgătoare” de povestit într-un articol de promovare – dar ele reprezintă realitatea de zi cu zi a unui pacient bariatric. Cine își imaginează că după operație “scapă de griji” și poate mânca orice fără să se îngrașe se înșală amarnic.

• Greutatea poate fi recâștigată dacă nu există efort activ continuu: Operația creează un avantaj inițial - practic, un “șoc” metabolic ce duce la o scădere ponderală dramatică în primele 6-12 luni. Însă după această perioadă, curba se poate inversa în absența unui efort susținut din partea pacientului. Stomacul se poate dilata din nou în timp dacă pacientul forțează cantitățile, iar intestinul se adaptează pentru a absorbi mai mult. Studiile raportează că la 5 ani sau 10 ani post-operație, o parte considerabilă dintre pacienți pun la loc o proporție din greutatea pierdută. De pildă, o analiză de caz la 5 ani după gastric bypass arată recăpătarea semnificativă în greutate la unii pacienți[18][19]. Chiar și în studiul citat mai sus, cu pacienți la ~4 ani de la operație, 87% raportau kilograme acumulate înapoi  în anumite limite[12].

  Succesul pe termen lung nu este garantat de intervenția în sine, ci de comportamentul pacientului după intervenție. Dr. Bănescu confirmă involuntar acest lucru în finalul articolului, când spune că transformarea “pe termen lung” înseamnă “disciplină, controale regulate, atenție la nevoile corpului și încrederea că nu te mai întorci niciodată la cine ai fost… Pentru Maria, transformarea nu s-a terminat în sala de operație. Abia acolo a început.”[20]. Exact – abia după operație începe greul, dacă îmi permiteți exprimarea. Or, acest adevăr crucial este umbrit de strălucirea poveștii de succes “45 kg în minus”.

Marea întrebare

În aceste condiții, devine legitimă o întrebare pe care aproape nimeni nu o pune: dacă tot ce aduce succesul acestei operații este un set strict de reguli comportamentale, atunci nu cumva tocmai comportamentele sunt cheia, nu intervenția în sine? Dacă o persoană ar fi convinsă că a fost operată și ar urma exact același protocol, ar slăbi? E foarte probabil că da. Efectul nu s-ar datora bisturiului, ci stilului de viață radical schimbat. Și dacă asta este, de fapt, soluția -atunci de ce să recurgi la un act chirurgical definitiv, cu riscuri și consecințe permanente? Ce ne împiedică să oferim direct acea structură, acel cadru, acea ghidare? De ce preferăm bisturiul în locul procesului?

Așadar, realitatea științifică și clinică ne arată că, (scuzați cacofonia) chirurgia bariatrică este departe de a fi o soluție ușoară sau un panaceu pe termen lung. Da, pentru unii pacienți cu obezitate severă, ea poate salva vieți și îmbunătăți calitatea vieții, atunci când este combinată cu schimbări de comportament și monitorizare adecvată. Dar pentru majoritatea oamenilor supraponderali sau cu obezitate moderată, care pot obține rezultate și pe alte căi, promovarea chirurgiei ca scurtătură către succes este înșelătoare.

Este ca și cum ai folosi o armă nucleară pentru o problemă care poate ar fi rezolvabilă și cu arme convenționale – și a pretinde că nu există daune colaterale.

Poziția oficială Ikanos: echilibru și etică

În calitate de co-fondator al platformei Ikanos, simt nevoia să exprim clar poziția noastră față de astfel de intervenții și față de mesajele promovate de articolul Regina Maria. La Ikanos nu susținem niciodată intervențiile invazive ca soluție primară pentru slăbit. Credem că fiecare persoană merită întâi șansa unui parcurs sănătos, neinvaziv, educațional, de schimbare a stilului de viață, adică acel parcurs pe care l-am descris mai sus. Chirurgia bariatrică sau medicamentele anti-obezitate pot fi discutate doar ca ultimă opțiune, într-un context medical cu adevărat grav, și întotdeauna cu maxim discernământ și echilibru. Vom fi întotdeauna sinceri în legătură cu riscurile și limitările acestor intervenții. În niciun caz nu vom prezenta o operație ca pe un panaceu sau ca pe o „cale  fericită” spre un corp suplu.

Caiet coach Ikanos

Etica profesională și personală ne obligă să nu vindem “soluții rapide”. Din contră, valorile noastre, așa cum reies și din numele Ikanos (care provine din grecescul „ικανός” – “capabil”), stau pe ideea că tu ești capabil să îți atingi obiectivele cu resursele potrivite și cu suportul potrivit, fără să îți pui în pericol sănătatea prin soluții extreme. Programul nostru este construit tocmai pe evitarea quick-fix-urilor, pe răbdare și știință. Un material intern Ikanos formulează foarte bine această filozofie: „Nu credem în dietele restrictive, în schimbări drastice și în numărarea obsesivă a caloriilor. Credem însă în știință și rezultate. Credem în progrese în ritm propriu… Frumusețea programului stă în faptul că exclude din start pe cei care vor ‘quick fix’ și ‘beach body’ în două săptămâni”. Cu alte cuvinte, dacă cineva caută o soluție minune peste noapte, Ikanos nu este locul potrivit, și ne asumăm asta. Suntem aici pentru oameni care înțeleg că schimbarea reală cere timp și implicare, și care vor să fie tratați cu onestitate și empatie pe drumul lor.

Revenind la subiectul concret al promovării chirurgiei bariatrice ca în articolul discutat: considerăm o astfel de abordare ca fiind dezechilibrată și contrară principiilor noastre. Nu negăm utilitatea intervenției în anumite cazuri, însă respingem ferm idealizarea și comercializarea ei. Orice discuție despre o procedură invazivă trebuie făcută cu maximă responsabilitate, analizând toate opțiunile non-invazive încercate anterior, starea psihologică a pacientului, suportul post-operator disponibil, și punând în balanță etica – facem mai mult bine decât rău?.

De asemenea, la Ikanos ne poziționăm împotriva oricărei forme de stigmatizare sau mesaj care ar induce rușine persoanelor cu probleme de greutate. Din păcate, articolul Regina Maria, deși probabil neintenționat, transmite subliminal ideea că “abia după ce a slăbit, Maria a ajuns să-și iubească corpul și să nu-i mai fie rușine să se uite în oglindă”. Noi credem că nimeni nu ar trebui să se simtă atât de rușinat de corpul său încât să recurgă la gesturi extreme fără a fi pe deplin informat. Fiecare individ are valoare și merită respect, indiferent de kilograme. Schimbarea stilului de viață nu pornește din ură de sine sau rușine (acestea pot genera doar soluții disperate), ci din grijă de sine și dorința autentică de mai bine. Aceasta este atmosfera pe care o cultivăm în comunitatea noastră – una de acceptare, încredere și transparență privind metodele folosite.

Concluzii

Povestea “De la 101 kg la 55” ar fi putut fi un exemplu de curaj și ambiție personală, dar modul în care a fost prezentată public o transformă într-un instrument de marketing ce transmite mesaje nocive. Am încercat, prin acest articol, să scot la lumină partea ascunsă a iceberg-ului: faptul că slăbitul nu e nici simplu, nici lipsit de consecințe, dacă alegi calea „rapidă” sau calea „simplă”. În același timp, am vrut să aduc aminte că există o cale mai puțin spectaculoasă poate, dar autentică și sustenabilă: cea a transformării interioare, a educației și a efortului susținut, cu suport empatic. Această cale nu se vinde ușor în reclame, pentru că nu promite minuni peste noapte. Însă, dacă ești dispus să investești în tine timp și răbdare, ea este singura care chiar îți poate oferi “miracolul” unui rezultat pe viață – adică nu doar kilograme în minus, ci și o viață mai sănătoasă și echilibrată, câștigată cu integritate.

Natalia Cotruș – Coach de nutriție, cofondator Ikanos

Vrei să slăbești sănătos și neinvaziv?