Decembrie este luna cadourilor, este luna din an când ne întoarcem mereu „acasă” fie și doar cu gândul, este luna în care mirosul de portocală ne amintește de copilărie, este luna care ne face să sperăm la mai bine, este luna când ne amintim să fim mai buni.
Din punct de vedere al nutriției, decembrie este luna când ne preocupăm mai mult de gustul mâncării, de timpul cu ceilalți, și mai puțin de caloriile din farfurie.
Articolul de astăzi vine cu speranța că te va face să uiți de diete, să te bucuri de toate experiențele unice pe care le poți avea în această perioadă, de gusturile deosebite, chiar dacă asta nu înseamnă să facem excese zilnic :)
Suntem încă la începutul lunii, așa că ia o hârtie și un creion și notează toate ideile de mai jos care îți surâd și pune-le în practică până în ajunului lui 2023 (mai sunt doar 26 zile!!)
1. Fă un om de zăpadă
Ai zice că oamenii de zăpadă sunt doar pentru copii, dar nu e chiar așa. Dacă ai noroc să ai multă zăpadă la tine în zonă, fă un om de zăpadă uriaș. Un om de zăpadă este o bucurie nu doar pentru cine îl face, ci și pentru cei ce îl văd apoi.
2. Mergi la un târg de Crăciun
Întotdeauna ne-au atras târgurile de Crăciun. E ceva magic în luminițele decorative, căsuțele de lemn, muzica specifică, mirosul de vin fiert și de kurtos kalacs. Oricât de obosit sau trist ai fi, sigur te vei simți mai bine după o seară în ger la un târg.
3. Organizează o cină festivă la tine acasă
Ocaziile în care ne putem întâlni cu familia și prietenii nu trebuie ratate, ba chiar, dacă avem ocazia, ar trebui să le înmulțim. Poți organiza o cină de Crăciun în orice zi din decembrie. Dacă îți place să gătești, cu atât mai mult, vei putea să îți bucuri invitații cu rețetele tale festive preferate. Dacă nu îți place să gătești, poți ruga pe cineva să te ajute, sau poți comanda. Important este să fii gazdă și să lași spiritul sărbătorilor să îți umple casa.
4. Fă-ți o poză cu Moș Crăciun
Indiferent că e la mall, la târg, sau pe stradă, nu rata ocazia să te pozezi cu Moș Crăciun. Cum, nu crezi în Moș Crăciun?!?
5. Bea un vin fiert
Doar dacă ai peste 18 ani, da? Vinul fiert este o băutură care crește endorfinele în mod garantat, iar dacă îl vei savura afară, cu o pereche de mănuși pe mâini, va fi cu atât mai bun. Alege doar o variantă fără zahăr adăugat, și plină de arome specifice iernii: portocală, scorțișoară, nucșoară, anason stelat, etc.
6. Decorează-ți casa pentru sărbători
Nu fi Grinch și lasă spiritul Crăciunului să se vadă din stradă. Sigur te vei simți mai bine după această activitate. iar decorațiunile vor fi acolo toată luna și te vei bucura de ele în fiecare zi.
7. Fă o baie caldă la lumina lumânărilor
De cele mai multe ori nu avem timp pentru noi, nu reușim să scăpăm de stres, dar decembrie e cea mai potrivită perioadă din an pentru a ne răsfăța. baia la lumina lumânării cu o carte sau ascultând muzica preferată e una din cele mai relaxante activități pentru sistemul nervos central.
8. Fă turtă dulce în casă
Alege rețeta preferată și pune-te pe treabă. Nu ai o rețetă preferată sau nu știi să coci? Nu contează! caută pe Google o rețetă simplă de turtă dulce și pune-te pe treabă respectând toți pașii. Activitatea asta va intra rapid în top 10 activități preferate în luna decembrie.
9. Cântă colinde
Acum nu e momentul să te gândești că nu ai talent la cântat. Pornește radio, YouTube sau Spotify și cântă la unison cu ei. Starea de spirit va crește negreșit.
10. Mergi la teatru, la operă sau la film
Dacă ai acces la teatru sau operă la tine în oraș ești foarte norocos, așa că ia-ți bilete la orice spectacol mai găsești loc și mergi cu cineva drag. Dacă nu ai teatru sau operă în oraș, poate ai o sală de cinema, așa că ia bilete la film, Dacă orașul nu are sală de cinema, atunci pune un film de pe net acasă și invită pe cineva să îți țină companie. Poate fi ca o ieșire în oraș cu soția, soțul, prietena sau prietenul.
11. Fă o faptă bună
Faptele bine ne fac mereu să ne simțim mai bine. Nu rata nici o ocazie de a face bine, iar dacă nu ți se ivește, creeaz-o. E luna cadourilor. Dăruiește ceva cuiva mai nevoiaș ca tine, chiar dacă e doar o masă caldă sau o bucată de pâine.
12. Mergi la patinoar
Acum că a venit frigul, s-au deschis și patinoarele. Fie că știi deja să patinezi sau va fi prima ta ieșire pe patine, nu rata ocazia.
13. Dă-te cu sania
Când a fost ultima oară când ai strigat: „pârtiiiieeeeee”? Scoate sania din beci sau improvizează una și mergi la derdeluș.
14. Petrece timp cu familia
Dacă ar fi să vedem pe un grafic timpul pe care îl mai avem cu cei dragi, ne-am cutremura. După 18 ani scade dramatic. Așa că haide să profităm de orice ocazie să fim lângă ei, să povestim, să stăm pur și simplu în compania celor dragi.
15. Trimite felicitări de Crăciun
O fi de modă veche, dar cu atât mai mare surpriza celor ce vor primi o felicitare de Crăciun de la tine. O felicitare costă între 2 și 10 lei, iar un timbru e doar 2-3 lei. Dar valoarea gestului e de neprețuit! Nu uita să o scrii de mână!
16. Du-te la o petrecere de Crăciun
Chiar dacă e doar petrecerea de Crăciun de la birou cu colegii cu care și așa petreci prea mult timp împreună, tot e mai bine decât deloc. Îmbracă-te cu ceva nou, pune-ți o cravată sau o pălărie, fii altfel decât ești de obicei. Fii cum ai vrea să fii.
17. Fă-ți o listă cu muzică de sărbători
Nu contează dacă asculți muzică pe YouTube sau pe Spotify sau Deezer, sau poate la tine pe computer, fă o listă cu cântece de sezon pe placul tău și las-o să răsune toată luna.
18. Scrie-i lui Moș Crăciun
Dacă nu ai făcut-o încă, scrie-i lui Moș Crăciun. Dar scrie-i pe bune! Nu trebuie să trimiți niciunde scrisoarea, el știe ce-ți dorești și poate dacă ai trecut intenția din gând pe hârtie, anul ăsta vei obține ce îți dorești.
19. Începe o bătaie cu bulgări
O bătaie cu bulgări e o întoarcere fulger în copilărie. pe lângă distracție, te alegi și cu un surplus de calorii arse.
20. Ia-ți liber o zi de la lucru și prefă-te că ești în vacanță chiar la tine în oraș
Clișeu? Nu chiar. de ce? pentru că de cele mai multe ori nu mai vedem lucrurile frumoase din jurul nostru. Suntem prea ancorați în viața de zi cu zi, încât doar gropile din asfalt și semafoarele stricate le mai vedem. dar fiecare oraș are ceva frumos de oferit. Ce i-ar plăcea unui turist să viziteze la tine în oraș?
21. Donează toate lucrurile de care nu mai ai nevoie
Știi cum se spune, gunoiul unora, comoara altora? Sigur cineva se va bucura de geaca veche de care te-ai plictisit, sau de oala cu presiune pe care nu vrei să o folosești.
22. Sărbătorește prima zi de iarnă
Solstițiul de iarnă este în fiecare an pe 21 decembrie marchează prima zi a iernii astronomice, adică cea mai lungă noapte din an în emisfera nordică. Se spune că de solstițiu nu este bine să fii singur, ci trebuie să petreci în compania cuiva. În unele părți există obiceiul de a urca un deal și de a aprinde buturugi. De asemenea, se obișnuiește să se dea de pomană oamenilor nevoiași.
23. Cumpără-ți ceva nou
Fie că e vorba de ținuta pentru petrecerea de revelion sau de o pereche de mănuși, bucuria de a ne cumpăra ceva nou în luna decembrie este mereu vie.
24. Fă-ți bugetul pentru anul viitor
Poate că nu o fi cea mai relaxantă activitate pentru final de an, dar este momentul cel mai bun pentru a ne gândi la finanțele personale și la cum avem de gând să le gestionăm în anul ce va veni. Indiferent că e vorba de a diminua din datorii, de a ne cumpăra o casă, sau a pune deoparte un ban, acum e cel mai bine să setăm intenția.
25. Reflectă la rezoluțiile de la revelionul trecut
Ce ai reușit să faci din ce ți-ai propus cu un an în urmă? Ce a mers bine? De ce? Ce nu a mers la fel de bine? Ce ai putea îmbunătăți?
26. Fă-ți o rezoluție de anul nou pentru noul an
Începe să te gândești la rezoluțiile pentru anul ce vine. Vrei să slăbești? Vrei să începi să faci mișcare? Vrei o promovare la job? Vrei să petreci mai mult timp cu prietenii? Acum e cel mai bun timp din an să îți setezi intențiile pentru anul ce vine și să pornești rotițele în direcția dorită.
Descoperă slăbitul sustenabil.
Cheia este în decodificarea emoțiilor.